Președintele clubului Ceahlăul Piatra Neamț, Vicențiu Iorgulescu, spune că este mulțumit de lotul echipei sale, dar că săptămâna viitoare lotul va fi completat cu 2 sau 3 jucători cunoscuți la nivel european:
„Noi avem un lot format din jucători tineri, care nu spun mare lucru acum, dar care pot ajunge fotbaliști cunoscuți. Și la FC Național aveam jucători de care nu știa nimeni, dar care au ajuns oameni foarte importanți la echipele lor, ca Săpunaru, Herea, Ovidiu Petre. Cred că sunt fotbaliști în liga a II-a care să facă față în Liga I în detrimentul unor străini aduși pe bani destul de mulți. Probabil săptămâna viitoare vom aduce doi sau trei jucători destul de cunoscuți pe plan european, dar nu pot să le dau numele. Sunt fotbaliști la 30-31 de ani”, a spus Vicențiu Iorgulescu la Sport.ro.
Oficialul nemțenilor s-a pus „bine” cu președintele LPF, Dumitru Dragomir, încă dinaintea startului noului sezon, spunând că l-ar vedea pe fratele său, Gino Iorgulescu, la șefia fotbalului intern: „Dacă l-aș vedea pe Gino șef la LPF? Da, de ce nu! Nu am nimic cu nea Mitică, dar Gino ar face față, doar are atâta experiență ca și conducător. Însă, vă spun, el nu vrea să revină în fotbal. Nu-i place ca toată lumea să comenteze despre el, mai ales oameni care nu au realizat nimic”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER